top of page
Iulia-Victoria Neagoe - creatoare de parfumuri

Luviane atelier de Parfumerie® este un brand românesc de parfumerie artizanală de lux, apărut la finalul anului 2013 și devenit marcă înregistrată în 2014. 

 

Produsele sunt create exclusiv din ingrediente naturale certificate de către artizan parfumierul Iulia-Victoria Neagoe, fondatoarea brandului, alchimistă, artistă și designer olfactiv, o adevărată creatoare de amintiri și emoții olfactive.

În cadrul brandului, se creează produse de parfumerie în serie mică (elixiruri, parfumuri solide, parfumuri ambientale, amprente olfactive pentru diferite branduri), parfumuri private şi parfumuri sur-mesure cu garanţia păstrării secretului reţetei parfumului, dar și parfumuri pentru diferite evenimente.

Deși toate produsele de parfumerie sunt realizate respectând principii de Aromacologie, brandul oferă și servicii personalizate de terapie prin parfum.

Parfumurile sunt create în mod artizanal după rețete proprii din ingrediente naturale. Cele mai multe conțin elemente afrodisiace (iasomie, busuioc, ylang-ylang, etc.), adevărate arme de seducție care trezesc simțurile și amplifică senzualitatea.

 

Colecțiile exclusiviste precum „Miresme Românești” sau „DOR” sunt inspirate din lucruri autentice de viață, din mitologie și simboluri românești, din natură și de fapt din iubire pentru tot ce înseamnă frumos și bucurie.

Colecția „Florile Reginei”este dedicată Reginei Maria a României, fiecare parfum având în plan câte o floare preferată a Reginei, dar urmărind să surprindă și o latură a personalității acesteia. Dacă primul parfum al colecției, Violete, este despre profunzime și o oarecare maturitate a femeii, Reverie este despre frumusețe și capacitatea de seducție printr-o atitudine feminină, fiind un parfum ce invocă iubirea.

Iris este un parfum ce aduce în prim plan acea dragoste totală care învinge toate obstacolele, o dragoste pe care Regina Maria a manifestat-o până în ultima clipă cu bucurii, cu doruri și cu nostalgii.

Seria de parfumuri dedicată Sărbătorilor de iarnă aduce bucuria exuberantă a Crăciunului în case, prin parfumul ambiental Aromă de Sărbătoare, dar și pe piele prin Apa de Parfum și Parfumul solid Neios.

 

De curând a apărut și o extensie în zona de bijuterie din metale și pietre prețioase care se integrează în întregul concept ținând cont de utilitatea pieselor din colecția „Podoabe aromate” și de inspirația din tradițiile românești ce se regăsește în colecția „Poveștile copilăriei - Zânele”.

Bijuteriile sunt realizate manual cu multă dragoste și dăruire din metale prețioase și pietre semi-prețioase pentru a țese povești și a crea emoții.

 

Brandul promovează un concept ce inspiră eleganță, combinând într-un mod natural și surprinzător două dintre elementele care îmbracă și dezbracă, bucură și instigă, completează și definitivează personalitatea - parfumurile și bijuteriile.

bottom of page